despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

nu așa 57

Dom’le, am găsit!

Ce, cum – vedeți numaidecît; după ce o s-aveți bunăvoința să vă uitați la construcția asta de pe strada Austrului.

Că se poate, încă, în zilele noastre să se ridice așa ceva în Capitală… ce să zic? Uite că se poate.

Dar ce vreau eu să zic că am găsit? Am găsit motivul pentru care-a ieșit așa.

Un om bun, pregătit și talentat proiectase un bloc frumos, dintr-alea pe care odată pe an le găsim în secțiunea premianților organizațiilor de profil arhitectural. Doar că – na belea! – în ziua-n care trebuia să ducă proiectul a luat în fugă de pe ușa frigiderului o altă hîrtie prinsă cu magnet: un desen adus de la creșa unde e copilul lui.

Știți, se mai întîmplă; nu trebuie să ne supărăm.

A – ce era înainte? Asta.

Case căzute 864 – Str. Vericescu 19

Doar ceva ce mai mult se ghicește.

Ca s-o dibuim mai bine, e-n spatele complexului rezidențial de lîngă Depoul Dudești – știți care, cel pentru a cărui edificare s-au demolat întreprinderile textile și doar un zid a mai rămas.

Matty: una pe zi

„mănînci românește”

Dom’le, nu știu cît de bine se mănîncă aici, în locul ăsta; dar știu cum.

Fiindcă firma nu minte: mănînci românește.

Adică… întîi tre’ să stai la coadă!

Așa, ca să fii sigur că-ți vine pofta de mîncare.

Case căzute 863 – Str. Constantin Nottara 31

Brrr… spurcate cotloane au mai rămas pe-aici, între Dudești și Vitan.

 

Matty: una pe zi

așa și-așa 25 – Calea Victoriei cu Gina Patrichi

Iată cam cum arată, de-acum, colțul pe care s-a ridicat blocul cel nou.

Ce să zic? Am văzut și mai rău în locuri mai bune. Adică, e greu să vii cu ceva pe Calea Victoriei: prea ușchit strică fasonul, prea tern duce locul în păcatul mediocrității.

Case căzute 862 – Str. Brăilița 26

Între Dudești și Vitan, o stradă pe jumătate scăpată; doar o parte a fost demolată. Din ce a rămas, s-a mai preschimbat: clădiri noi, refaceri… și dărăpănări încete.

Matty: una pe zi

cine sapă?

Înjurăm Primăria pentru fitece șantier de utilități publice. De ce nu? Orice șanț, orice groapă, orice ocoliș ne chinuie, ne-ncurcă, ne dă viața peste cap.

Și nu-s puține, șantierele astea! Doar că noi le-nțelegem rostul; ne bucură cînd îs gata și – cel puțin o vreme – ni-i mai bine.

Doar că, firește, nu doar Primăria-i de vină pentru toate șantierele din București: alea mari, care-nchid trotuare, care gîtuie bulevarde, care deviază transportul…

Primăria, da, răspunde direct de șantierele termoficării. Campania de înlocuire a magistralelor învechite a început greu și s-a mișcat – pînă acum – greoi; aici, din păcate, adăugăm nenumăratele lucrări de intervenții, de remedieri ale avariilor. Impresia generală e de peticeală; cu atît mai mult încît foarte rar se repară cumsecade trotuarele și străzile nenorocite.

La fel de multe – și cel puțin la fel de greu de ocolit – sînt șantierele companiei de apă. Spre deosebire de cele de mai sus, aici lucrările publice sînt… private; „Apa Nova” e o corporație, cu buget de presă, cu sponsorizări, acțiuni de relații cu publicul și… și nu prea-ți vine să sancționezi civic lentoarea cu care se lucrează și nesimțirea cu care se ocupă degeaba cu lunile benzi întregi de bulevard!

Cine mai lucrează? Păi, care-s restul utilităților? Gazul și electricitatea.

La gaze, ce să zici? Nu avem șantiere mari în Capitală; nu sînt – poate n-o fi nevoie, habar n-am – mari investiții, mari înlocuiri; ici-colea se mai intervine iute în caz de Doamne-ferește.

La electricitate e posibil să le mai încurcăm; nu orice cablu pentru care se sparge asfaltul e „de curent”; poate să fie de iluminat public, poate să fie de-al semafoarelor. Putem zice, fără să nedreptățim pe nimeni, că nici una din lucrările de genul ăsta nu e coordonată mulțumitor; șantierele trenează, se închid cu mare întîrziere și fără vreo grijă pentru aducerea locurilor afectate la starea de dinainte.

Un mare avînt a căpătat din nou proiectul „Netcity” prin care se trec în subteran nenorocitele de cabluri agățate-n stîlpi. Lucrările sînt subcontractate de Primăria Generală și se fac la mare repezeală – fiind vorba de săpături superficiale – și rezultă trotuare peticite cumplit, cu nesimțire.